Republicii 198
Pitesti, Arges
Ion Ionescu de la Brad 65
Sector 1, Bucuresti
0700 000 000
office@azot.ro

7 factori în evaluarea soluției de azot

Alegerea unei soluții de generare azot presupune considerarea mai multor factori. De-a lungul anilor și proiectelor ne-am confruntat cu situații diferite privind criteriile de evaluare și alegere a unei soluții, însă câteva elemente au apărut frecvent în acest proces.
Am detaliat mai jos cele mai întâlnite aspecte, în speranța că vă vor ajuta, indiferent de soluția aleasă.

#1. Imaginea de ansamblu

Orice aplicație are propriile sale caracteristici, iar integrarea unei soluții de azot trebuie să respecte aceste particularități. Situațiile variază în funcție de dotări tehnice, de cerințe calitative și, nu în ultimul rând, de restricții financiare.

O soluție rentabilă consideră aspectele de mai sus, dar și faptul că o investiție se recuperează în timp.
Pe termen scurt, soluțiile la îndemână sau mai ieftine pot părea atractive, însă pe termen lung se vor dovedi mai costisitoare. 

O soluție gândită pentru un orizont de timp mediu (1-3 ani) se dovedește mai eficientă: investiția se recuperează prin costul redus de producție, iar după amortizare, sunt doar costuri cu mentenanța. În plus, avansul pe care îl oferă tehnologiile de astăzi (Industrial Internet of Things) fac ca echipamentele să livreze mai mult: datele culese oferă vizibilitate despre performanța procesului și corecții în timp real, adică eficiență în producție.

#2. Cost azot/m3 

În strânsă legătură cu imaginea de ansamblu, costul/m3 de azot este unul dintre indicatorii de evaluare a rentabilității unei soluții.
În orice aplicație, azotul are un cost de producție care diferă în funcție de tehnologia prin care este produs.

Pentru azotul livrat în butelii sau cel lichid, costul se calculează luând în considerare chiria lunară, costul cu transportul, costurile asociate contractului: manipulare, încărcare/descărcare (de regulă, contractele se încheie pe mai mulți ani) și prețul azotului consumat efectiv în proces.

În cazul generatoarelor, costul depinde de necesarul de azot în proces și este determinat de costul de operare: produc azot cu ajutorul aerului comprimat, iar compresoare sunt o utilitate prezentă în orice fabrică. Depinde, de asemenea, și tehnologia de generare: membrană permeabilă sau PSA (pressure swing adsorption), fiecare cu specificul ei.

În soluțiile personalizate, tiparul de producție este auditat (inclusiv cost de producție aer comprimat), iar generatorul este integrat în aplicație astfel încât prețul/m3 de azot produs să fie minim și conform cerințelor tehnice.
Oricare ar fi opțiunea, calculați prețul azotului/m3 produs și consumat pentru a controla costurile.

#3. Soluție echivalentă 1:1

Atunci când dorești schimbarea soluției de azot din diverse motive: generator scos din funcțiune/defect, creșteri de prețuri la furnizorul de azot lichid sau în butelii etc. primul gând este să găsești o soluție echivalentă.

Motivele pentru o astfel de alegere sunt cumva naturale: cunoști deja procedura de achiziție, poate și furnizorii, iar schimbarea vine de regulă cu mai mult “deranj”.
Totuși, un astfel de moment poate fi un punct de cotitură, cu impact pe termen lung.

Echivalentul unei soluții de acum cinci ani, de exemplu, este în 99% dintre cazuri o soluție mai costisitoare decât o propunere nouă, cu tehnologii actuale. În plus, personalizarea soluției înseamnă și ajustarea aplicației astfel încât costul de producție să fie minim pentru cerințele tehnice ale procesului.

Cum sunt soluțiile personalizate?
Exemple
no-image
#4. Mentenanța

Pentru ca soluția de azot să fie eficientă pe termen lung mentenanța aferentă sistemului trebuie considerată de la început.
Prin natura lor, soluțiile de azot lichid sau în butelii nu includ mentenanță. În acest caz, se analizează costurile aferente închirierii, transportului (pct. 2).

În cazul generatoarelor, mentenanța diferă în funcție de tehnologia de generare azot, iar aceasta se alege în funcție de specificul aplicației (membrană permeabilă sau PSA).  Considerați și costurile cu mentenanța anuală, când evaluați soluțiile. A nu face mentenanță nu este o soluție viabilă, dacă vă doriți un echipament fiabil pe termen îndelungat.
Diferențele între tehnologii sunt semnificative și este important să cunoașteți costurile înainte de a face alegerea finală.

#5. Testare

Cea mai bună metodă de a verifica o tehnologie sau alta este să o testezi, pur și simplu.
Să încerci un echipament nu te obligă să-l cumperi! Este însă o ocazie bună de a vedea cum se comportă în propriul vostru mediu: cum se integrează, dacă corespunde nevoilor, cât de ușor este de folosit sau nu etc.

De asemenea, prin testarea în condițiile tale specifice determini costul optim de producție pentru a respecta parametri tehnici ai aplicației.
Nu în ultimul rând, ai ocazia să interacționezi cu un potențial colaborator: “chimia” umană funcționează și aici, pentru că o colaborare pe termen lung se bazează în primul rând pe o compatibilitate umană (de valori, atitudini, etc). 

#6. Azot 100%

Puritatea este un aspect sensibil în alegerea soluției de azot.
Cei mai mulți declară că au nevoie în aplicație de azot cât mai pur (oxigen rezidual cât mai mic).

Există, evident, și situații în care această puritate este necesară. În cele mai multe cazuri, însă, nu se justifică.
Puritatea necesară în proces se stabilește în funcție de specificațiile producătorului utilajului ce folosește azot (dacă există) sau conform practicilor și standardelor, în funcție de aplicație. O metodă eficientă de a determina puritatea necesară este prin testare.
Astfel, puteți încerca diverse purități, debite și alti parametri specifici procesului.

#7. Tiparul de consum

Este unul dintre motivele pentru care costurile cu azotul sunt mari, deși cantitatea efectivă folosită în aplicație este moderată sau chiar redusă. În cazul buteliilor, costul crescut vine și din faptul că rămân în recipienți cantități ce nu pot fi utilizate (presiune prea mică, de ex).

Vârfurile de consum influențează tiparul zilnic/săptămânal/lunar/anual și în multe cazuri este responsabil pentru cea mai mare parte din azotul utilizat.
Dacă, însă, țineți cont de imaginea de ansamblu a aplicației: natura procesului, structura distribuției, consumatorii, factorii de încărcare, preț/m3 produs etc. atunci dimensionarea va reflecta tiparul și necesarul real de consum.

Soluțiile eficiente pe termen lung sunt cele care consideră toți factorii ce influențează într-un fel sau altul necesarul și consumul de azot.

Proiectele dezvoltate pe piața românească ne-au dovedit că dacă sunt adresate aspectele de mai sus, soluția de azot este o investiție cu ROI (return on investment) rapid, indiferent de tehnologie.

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi publicată nicăieri

Copyright © 2019