Republicii 198
Pitesti, Arges
Ion Ionescu de la Brad 65
Sector 1, Bucuresti
0700 000 000
office@azot.ro

Se poate și altfel

La sfârșitul lunii mai 2023, un autoturism a explodat într-o stație de alimentare cu CNG (compressed natural gas sau gaz natural comprimat) din localitatea Pantelimon, județul Ilfov.

În urma accidentului, un angajat al stației a decedat, iar conducătorul autoturismului a fost rănit grav. Explozia nu a fost urmată de incendiu, iar anchetatorii au declarat că “iau în calcul mai multe variante: fie o eroare umană sau cel mai probabil o defecțiune la butelia cu gaz aflată pe autoturism”, detalii aici.
Accidente de acest gen nu sunt puține și, din păcate, de prea multe ori se sfârșesc cu victime omenești.

Stația de la Pantelimon era una dintre puținele stații de alimentare cu CNG. În România nu există service-uri autorizate care să monteze instalații de CNG pe autovehicule cu motoare pe benzină sau motorină, iar conversia la utilizarea de gaz natural comprimat se poate face doar într-un stat membru din Uniunea Europeană, deocamdată, detalii aici.

Pe de altă parte, stațiile cu alimentare GPL (gaz petrolier lichefiat) sunt mult mai răspândite în întreaga țară. CNG și GPL sunt ambele gaze naturale, iar gazele naturale sunt cel mai popular combustibil, utilizat în întreaga lume. Provin din zăcăminte naturale, se obțin prin extracție, iar distribuția se realizează prin rețele de conducte.

Rezervoare GPL
Soluție inertizare
no-image

CNG este utilizat drept combustibil pentru vehicule cu motoare termice, este comprimat la aproximativ 1% din volumul său, rămâne în stare gazoasă și este comercializat sub presiune, de obicei în butelii la 200 bar.

GPL este o combinație de substanțe inflamabile, precum propan și butan, care sunt tipuri diferite de hidrocarburi (combinații de atomi de hidrogen și carbon) și este utilizat ca sursă de energie în gospodării care nu au acces la rețele de gaze naturale, precum și în numeroase aplicații industriale. Se folosește comprimat sub presiune, stocat în rezervoare sau butelii. Este utilizat în mod extins în industria auto datorită prețului său mai scăzut, în comparație cu alți carburanți. 

Ambii carburanți sunt considerați surse de energie curată, iar diferențele esențiale dintre ei țin de presiunea maximă de stocare: 220 bar (CNG) versus 27 bar (GPL) și de cifra octanică: 92-105 la GPL faţă de 120-130 la CNG. 

Deși sunt combustibili “prietenoși cu mediul”, presiunile mari de stocare aduc un risc suplimentar în circuitul de utilizare și creează circumstanțe propice pentru aprinderi și/sau explozii, așa cum s-a întâmplat și în cazul accidentului de la stația din Pantelimon.

În aplicațiile industriale, acest tip de risc este mult mai bine conștientizat și luat în considerare, dată fiind amploarea unităților de producție, dar și anvergura posibilelor daune și consecințe, nu doar materiale. Din păcate, însă, nici în industriile sau companiile cu vechime și experiență accidentele nu sunt puține.

Acum câțiva ani, în urma unor accidente multiple, întâmplate în circumstanțe similare de utilizare de gaze naturale inflamabile, US Chemical Safety and Hazard Investigation Board (CSB) – Consiliul pentru Siguranța Chimică din SUA – a redactat o serie de recomandări urgente de siguranță către Administrația pentru Sănătate și Siguranță în Muncă din SUA, Asociația Națională de Protecție împotriva Incendiilor și alte autorități responsabile cu siguranța muncii.

“Atât exploziile de la ConAgra Foods, cât și cele de la Kleen Energy au avut loc în urma unor activități de lucru planificate care au dus la eliberarea unor cantități mari de gaz natural inflamabil în prezența lucrătorilor și a unor surse de aprindere. CSB a stabilit că nu există standarde federale specifice de siguranță la locul de muncă care să interzică astfel de eliberări intenționate de gaze naturale la locul de muncă.
CSB a stabilit, de asemenea, că există alternative fezabile la practicile nesigure care au dus la exploziile de la Kleen Energy și ConAgra Foods și că multe companii (deși nu toate) folosesc metode mai sigure pentru manipularea sau evacuarea gazelor naturale.”

A fost concluzia CSB, iar raportul publicat reprezintă o documentare amănunțită, fundamentată în practici și standarde industriale agreate la nivel mondial, a riscurilor asociate cu utilizarea gazelor naturale în procesele industriale și a procedurilor de lucru necesar a fi implementate pentru siguranța muncii, dar nu numai. Exploziile și incendiile din unitățile de producție au consecințe fatale, uneori, și pentru membrii din comunitate, iar raportul include multe exemple de accidente care ar fi putut fi evitate.

Fără vieți pierdute
Urgent Recommendations CSB
no-image

Practici industriale și metodologii alternative mai sigure

Multe industrii folosesc gazul natural pe post de combustibil, iar în cadrul procesului de producție se instalează conducte legate la rețeaua de alimentare cu gaze naturale. Atunci când se instalează conducte noi, pot rămâne resturi, cum ar fi rugina, zgura de sudură sau alte materiale străine care ar fi putut fi introduse în conducte în timpul construcției.
Practica obișnuită este de a curăța conductele după instalare pentru a se asigura că nu rămân resturi semnificative care, la pornire, ar putea perturba procesul de producție. Programele de curățare a conductelor folosind gaze naturale nu se fac doar pentru conductele noi, ci și pentru instalațiile aflate deja în producție.

În imaginea de mai jos este surprins momentul de curățare a țevilor de pe amplasamentul Kleen Energy, cu o săptămână înainte de incident. A fost folosită o metodă de “suflare cu gaz metan” pentru a îndepărta resturile de pe țevi, iar norul maroniu care se vede indică faptul că resturile au fost suflate de pe conductă. 

Și în video alăturat este tot un nor maroniu, tot de la o acțiune de curățare de conducte pentru îndepărtarea ruginii. Diferența constă în faptul că purjarea a fost făcută cu azot și a fost realizată de colegii noștri la rețeaua GLP de la Callatis Gas.

Dintr-un sondaj realizat în diverse industrii, CSB a aflat că jumătate dintre respondenți înlocuiesc utilizarea suflărilor de gaz cu o varietate de alte tehnici pentru curățarea conductelor: pigging* cu aer sau azot, purjare cu aer, azot, abur, apă și curățare chimică. Deși aceste metodologii alternative sunt în mod inerent mai sigure din perspectiva riscului de incendiu sau de explozie, utilizarea suflării cu gaz natural a fost raportată de respondenți ca fiind metoda principală de curățare a conductelor. 

Posibilitatea unor consecințe catastrofale, dificultatea de a elimina și controla toate sursele de aprindere, ar trebui să fie motive convingătoare și suficiente pentru a pune în aplicare alternative mai sigure la emisiile de gaze inflamabile. Iar pentru unele companii, chiar sunt. 

Multe accidente sunt evitate tocmai pentru că riscurile asociate emisiilor de gaze naturale sunt luate în considerare nu doar în timpul construcției instalației sau pe parcursul producției, dar și atunci când casează echipamente ce au avut contact cu gaze inflamabile.
Apreciem colaborarea cu asemenea companii, pentru care siguranța lucrătorilor și a muncii primează, și sperăm ca motivele de mai jos să fie convingătoare pentru cât mai mulți. 

De ce purjăm și/sau inertizăm cu azot?

Siguranță
Fără risc de vapori și explozie, echipamentele sunt scoase din zona de risc (devin Antiex) și pot fi reparate, sudate sau supuse altor forme de întreținere.
Expertiză
Folosim proceduri aliniate standardelor internaționale de siguranță, iar proiectele asigură securitatea muncii, a lucrătorilor și a echipamentelor.
Conservare
Fără condens și coroziune, instalațiile pot fi scoase din producție pe o perioadă limitată, conservate sau casate fără riscuri asociate.

 

Gestionarea instalațiilor ce folosesc gaze inflamabile, indiferent de aplicație, implică riscuri chiar și la cantități mici de gaze.

*Pigging este procesul prin care un dispozitiv este propulsat printr-o conductă. Dispozitivul propulsat este denumit în mod obișnuit “pig”, iar propulsorul este de obicei un gaz sau un lichid. Atunci când dispozitivul este utilizat pentru a răzui și a curăța mecanic interiorul conductei, acesta este denumit uneori “dispozitiv de curățare”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi publicată nicăieri

Copyright © 2024