Început de iulie. Luna lui cuptor. Doar că nici în iunie nu ne-a fost mai ușor. Agenția Europeană de Mediu subliniază într-un raport recent că schimbările climatice au deja un impact asupra vieții de zi cu zi și că efectele vor continua să fie resimțite și în viitorul apropiat.
Luna mai 2024 a fost numită “a 12-a lună consecutivă cu temperaturi record la nivel global”, iar în iunie multe zone europene au experimentat valuri de căldură fără precedent în ultimii 100 de ani. Europa va continua să se încălzească, unele regiuni ale sale vor deveni mai uscate, în timp ce altele mai umede, iar aceste schimbări „vor avea un impact nu doar asupra sănătății noastre, ci și asupra ecosistemelor de care depindem”, mai spune Agenția.
Mediile de lucru fierbinți pot fi periculoase pentru toți lucrătorii, în special pe perioade lungi de timp. Milioane de lucrători sunt expuși la căldură la locul de muncă și mii dintre ei se îmbolnăvesc în fiecare an din cauza rănilor sau bolilor cauzate de căldură. Chiar și cei care au acumulat toleranță la căldură sau s-au aclimatizat trebuie să fie atenți, pentru că fiecare dintre noi resimte diferit efectele căldurii.
Este concluzia mai multor documente elaborate de către OSHA – Administrația Securității și Sănătății în Muncă din SUA – care publică constant informații despre bolile cauzate de căldură, precum și modalitățile în care lucrătorii și companiile se pot proteja. Vă prezentăm mai jos câteva idei sintetizate, privind expunerea și lucrul în condiții caniculare.
Este important să știm ce ne face mai vulnerabil la leziuni și boli cauzate de căldură. Pe lângă mediu, hainele purtate și tipul de activități profesionale, anumite condiții de sănătate, medicamente, caracteristici fizice și comportamentale pot crește riscul de îmbolnăvire și vătămare din cauza căldurii.
Mediul de lucru
O combinație de factori de mediu crește riscul de vătămare și îmbolnăvire din cauza căldurii. Aceștia includ temperatură și umiditate ridicate, căldură radiantă de la cuptoare sau surse similare (camere de compresoare, de exemplu), circulație limitată a aerului mai rece, expunere directă frecventă la soare.
Activități profesionale
Anumite tipuri de muncă înseamnă expunere mai mare la căldură, iar factorii ce pot determina creșterea temperaturii corpului dumneavoastră sunt nivelul de activitate fizică și de efort pe care îl presupune activitatea profesională, îmbrăcămintea sau echipamentul de protecție care pot reduce capacitatea corpului de a se răci, pauze de odihnă insuficiente, precum și o planificare inadecvată pentru aclimatizare.
Factori de risc personali
Deși puteți fi expus la niveluri similare de căldură și implicat în același tip de muncă ca și colegii, factorii de risc personali vă pot expune la un risc mai mare de vătămare și îmbolnăvire din cauza căldurii. Aceștia includ:
Hidratarea este crucială pentru a preveni bolile cauzate de căldură, deoarece corpul se răcește prin transpirație, ceea ce poate duce la deshidratare.
Cum intervin diferite produse în procesul de hidratare:
Dacă sunteți hidratat înainte de a începe lucrul, vă va fi mai ușor să rămâneți hidratat și în timpul activității pe care o desfășurați.
Deshidratarea se poate produce rapid, asigurați-vă că beți apă în timp ce munciți, chiar dacă nu simțiți sete.
Asigurați-vă că înlocuiți lichidele pe care le-ați pierdut. Hidratarea după muncă reduce presiunea exercitată asupra corpului de deshidratare. Hidratarea după muncă este și mai importantă dacă lucrați în mod regulat într-un mediu cald. Deshidratarea cronică crește riscul de afecțiuni medicale, cum ar fi calculii renali.
Există concepții greșite cu privire la siguranța apei reci. Consumul de apă, fie că este rece sau la temperatura camerei, este important pentru prevenirea bolilor cauzate de căldură, atunci când sunteți deshidratat.
Pentru a preveni bolile de căldură în rândul lucrătorilor din interior și din exterior, este important ca angajatorii să se asigure că lucrătorii sunt hidratați, au acces ușor la apă și se pot odihni. Ce înseamnă asigurarea unui loc răcoros sau umbrit pentru pauza de odihnă?
Ce este boala cauzată de căldură? Apare atunci când mecanismele naturale ale corpului de a regla temperatura, cum ar fi transpirația și creșterea ritmului cardiac, nu sunt suficiente pentru a menține temperatura corporală centrală la un nivel sănătos.
Simptomele bolilor cauzate de căldură includ gândire sau comportament anormal, dificultăți de vorbire, convulsii, leșin, transpirație abundentă sau piele caldă și uscat. Tipurile de boli cauzate de căldură variază de la crampe minore până la accident vascular cerebral cauzat de căldură, care poate pune viața în pericol.
Ce înseamnă prevenirea și reacția:
În fiecare an, zeci de lucrători mor și alte mii se îmbolnăvesc din cauza expunerii la căldură la locul de muncă. Expunerea periculoasă la căldură poate avea loc în interior sau în exterior și în orice anotimp, nu doar în timpul valurilor de căldură.
Protejați-vă, hidratați-vă corespunzător și aveți grijă unii de alții!
Mai multe informații găsiți pe site-ul OSHA.
Foto @Unsplash.com