Calitatea aerului comprimat – ce inseamna si cui ii pasa? – partea 1

Conversatiile legate de aerul comprimat si calitatea lui, potrivita sau nu aplicatiei, depind in primul rand de un limbaj comun. 
Standardele ISO dedicate sectorului asigura aceste premize.

Toate sistemele de aer comprimat au probleme legate de performanta si fiabilitate, inclusiv cele noi. Contaminantii din reteaua de aer comprimant influenteaza in mare parte perfomanta, fiabilitatea sistemului si, in final, calitatea in procesul de productie.
Intr-un sistem obisnuit sunt zece tipuri diferite de contaminanti, provenite din 4 surse, astfel:

• aer atmosferic – vapori de apa, microorganisme, praf, vapori de ulei;
• aer din compresor (sursa de generare aer comprimat) – ulei lichid, vapori de ulei, aerosoli de apa si ulei, apa condensata;
• sistem de stocare (depoziteaza si contaminantii, nu doar aerul comprimat) – rugina, aschii metalice;
• retea de distributie – rugina, aschii metalice.

Exista 3 standarde ce acopera subiectele legate de aerul comprimat, iar obiectivele lor sunt diferite:

• ISO 8573-1:2010 specifica puritatile necesare la un anumit punct in circuitul de aer comprimat;
• ISO 8573-2/9:2010 urmaresc testarea sistemului de aer comprimat pentru unul sau mai multi contaminanti specifici;
• ISO 12500 (filtre) si ISO 7183 (uscatoare) – au ca obiectiv verificarea performantei dpdv al sistemelor de filtare/uscare pentru aerul comprimat.

ISO 8573-1:2010 este principalul instrument si permite utilizatorului sa identifice nivelul de calitate si puritate necesar in puncte cheie ale sistemului de aer comprimat.
Imaginea atasata este un extras din standard (click pt. marire).

Combinatiile dintre coloane si randuri indica clasa de puritate pentru o aplicatie specifica. Fiecare clasa indica cantitatea maxima admisa de contaminanti/m³.
De exemplu, un indicativ clasa 1.2.1 inseamna:

• clasa 1 particule solide – permite max. 10 particule de dimeniunea 1-5 microni, max. 400 de particule intre 0,5-1 micron si max. 20.000 de particule intre 0,1-0,5 mcironi;
• clasa 2  apa – se refera la un punct de roua de maxim -40ºC;
• clasa 1 ulei  – admite o concentratie de maxim 0,01 mg/m³ ulei (aerosoli si vapori).

Masurarea contaminantilor nu este la indemna, insa producatorii de echipamente conforme ISO specifica explicit respectarea lor.
Clasa zero inseamna ca, desi exista contaminanti mai putini decat in clasa 1.1.1, acestia trebuie specificati fie de utilizator, fie de catre furnizorul echipamentului.

ISO 8573-1 nu include clase de puritate pentru gaze si nici pentru microorganisme.
Standardele ISO 12500 si 7183 completeaza cerintele din 8573: se folosesc in combinatie atunci cand sistemul de aer comprimat are in componenta echipamente diverse (compresoare, filtre, uscatoare etc).

Cunoasterea elementelor de baza din standardele ISO asigura o comunicare eficienta: se evita neintelegeri si se economiseste timp. Aerul comprimat este o sursa energetica valoroasa si de multe ori neexploatata eficient.
Aplicarea standardelor ISO inseamna primul pas catre eficienta!

In partea 2 – diferentele dintre contaminanti si care este mai periculos, in termeni de daune?