Azot sau argon? – este intrebarea ce apare frecvent in productia bauturilor in general si a vinului, in special.
Ambele sunt gaze inerte si sunt folosite in industria vinului pentru crearea unei „perne” in spatiul ramas liber deasupra substantei depozitate, in acest caz vinuri.
Procedura se numeste blanketing, iar depozitarea se refera atat la vase de stocare, cat si la sticle imbuteliate.
Intre azot si argon exista insa cateva diferente semnificative:
Mai greu nu inseamna neaparat mai bun – densitatea argonului poate induce in eroare.
Pentru ca este mai greu decat aerul, multi producatori de vinuri considera ca argonul se stratifica atunci cand este adaugat in spatiul liber din partea superioara a vasului de stocare sau a sticlei si ramane intact si neschimbat.
In realitate, nu se intampla asa!
Argonul, fiind un gaz ideal, se amesteca repede cu aerul datorita fenomenului de difuzie moleculara, care distruge practic efectul de stratificare sperat.
Imaginati-va ca cineva deschide o sticla de amoniac in cealalta parte a camerei si in aproximativ un minut simtiti mirosul de amoniac – acesta este fenomenul de difuzie moleculara in practica.
Gravitatia joaca un rol minor in concentrarea gazelor grele.
Difuzia argonului se produce si datorita existentei altor forte moleculare in aceeasi incinta, scazand capacitatea de blanketing si lasand vinul vulnerabil la oxidare.
Din cauza pretului, producatorii de vinuri practica doar ocazional blanketing cu argon la imbutelierea vinului.
De cealalta parte, azotul este o solutie mult mai eficienta din punct de vedere economic, gratie pretului redus de achizitie.
Filmul atasat cuprinde marturii ale producatorilor de vinuri ce au folosit azot produs local, cu tehnologia Parker.
Azotul produs local este un avantaj si pentru alte procese.